Să mă închid ermetic

Am obosit să mă închid ermetic
În ritmul vieții ăsteia obositoare
În fața morții am rămas puternic
Stă toată neputința mea cea mare.

Cu lacăte pe ușă să o- încui
Să nu mai văd trecutul nimănui,
Și nici prezentul care ne condamnă
Și-n inimă acolo ce însamnă!.

Pe mâinile acestea încățușate
M-am săturat să nu văd libertate,
Și nu- nțeleg de ce e-atâta răutate
Când vine vremea să plătim pe toate.

Și bunătatea de ce punem -n cui
Și- am ajuns cu toții a nimănui?.

de Elena Buldum