Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2017

Sărbătoarea Limbii Române 2017 la Moneasa

Sărbătoarea Limbii Române 2017 la Moneasa / organizată de Revista româno- canado-americană STARPRESS – “ Vâlcea-turism.ro” Și în anul acesta am așteptat data de 31 august, pentru a participa la Sărbătoarea Limbii Române, desfășurată  de data aceasta, la Moneasa, județul Arad. Onoare și bucurie, prețuire și respect organizatorilor, distinsei  doamnei Ligya Diaconescu- directoarea Revistei  de Informație și Cultură  Româno- Canado –Americană ,,Starpress’’, condusă de,,Doamna Limbii Române’’așa cum au numit- o cei prezenți, cea care, alături de   domnul Al Florin Țene , președintele Ligii Scriitorilor Români au luptat împreună cu regretatul  om de cultură , regizor, scriitor Corneliu Leu,  inițiind  Petiția către Parlamentul României, (făcând numeroase drumuri la Parlament, Președenție, Ministerul Culturii în decursul a peste 7 ani),  privind propunerea Sărbătoririi limbii române.  A limbii vorbite de românii din interiorul țării, dar și de cei din Diaspora.În acest an, AMFI